O explicație pentru felul în care arată astăzi Mizilul

V-am promis că vin cu cifre pentru o dezbatere cu adevărat serioasă despre orașul Mizil și ce se întâmplă, de fapt, aici. În facsimil aveți un extras dintr-un document al Ministerului de Finanțe prin care se arată cum au fost făcute alucările cotei de 18,5% din impozitul pe venit.

În 2014, doar un oraș din cele 10 ale Prahovei similare orașului nostru ca suprafață și nnumăr de locuitori a avut alocări bugetare mai mici decât Mizilul. Este vorba de Boldești Scăieni. Nu uitați totuși că acolo există o puternică bază logistică și de exploatare a PETROM, care aduce sume importante la bugetul local.

Tot în Prahova, doar câteva comune din cele 92 existente, au avut alocări bugetare mai mici decât Mizilul. Observați, vă rog, alocarea pentru comuna Boldești Grădiște care este aproape dublă față de Mizil.

Sunt acestea argumente pentru o dezbatere serioasă despre orașul nostru? Sunt acestea chestiuni cu adevărat importante de cunoscut și de știut de către locuitorii Mizilului? Eu zic că da! Pot fi ele o explicație reală și nepărtinitoare a realităților de astăzi? Pot! Mă poate sau ne poate acuza cineva de partinire? Exclus!

Nu credeți că este momentul unei schimbări a opticii și atitudinii în relația cetățean – plătitor de taxe și impozite și administrator – primar, aparat administrativ sau challenger-ii acestuia/acestora?

Ce primim, în schimb, de la „elita” politico-administrativă a orașului? Simplu: lături!

Păcat de Mizil să fie băgat în aşa mândălaci

Sunt mizilean, calculam acum, a patra generaţie. Sunt crescut şi educat în grădiniţa comunistă şi liceul comunist din Mizil. Printre oamenii fabuloşi din Mizil.

Curiozitatea, în special, m-a făcut determinat ca imediat după ce am terminat facultatea, post-comunistă, în Bucureşti să plec din ţară. M-am stabilit afară - daţi-mi voie să nu vă spun unde şi să nu vă dezvălui date intime despre mine şi familia mea – dar dorul de casă, de familie, de prieteni, de Mizil, m-a făcut să mă reîntorc acasă.

În ultimii patru ani n-am mai părăsit România decât pentru a rezolva problemele cu adevărat stringente de la domiciliul meu de afară. Am stat foarte mult în Bucureşti – legat de job-ul pe care îl am -, am călătorit foarte mult prin România – să recuperez timpul pierdut - şi destul de mult timp în Mizil. De ce Mizil? V-am spus mai sus: de dor. De nostalgie. De liniştea şi parfumul unui oraş cu adevărat special şi spectaculos mai ales prin oamenii săi aparte.

Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să îmi fac un blog. Cu atât mai mult să scriu despre Mizil. Am un complex al scrisului, iar meseria pe care o practic este opusul scrisului - aşa, de dragul de a-ţi umple timpul. De ce am luat decizia asta? Răspunsul este foarte simplu: din dragoste faţă de oraşul meu nata. Şi o să mă explic.

Să începem cu un scurt început. Acum patru ani când m-am întors acasă, după ce mi-am rezolvat problemele de la muncă, am venit şi am stat câteva săptămâni la Mizil. Am avut un şoc. Oraşul prăfuit, fără asfalt, plin de gropi, câini şi gunoaie pe care îl lăsasem în urmă la ultima vizită era complet transformat.

Nu numai centrul, dar şi străzile secundare făceau din Mizil un oraş comparabil fără nicio exagerare cu orice localitate similară ca populaţie şi suprafaţă din Ungaria sau Austria, ţări pe care le cunosc foarte bine. Am rămas uimit să văd grosul străzilor asfaltate sau în curs de asfaltare. Să văd în ce zonă comunitară superbă a fost trasformat centrul oraşului, de la primărie până la piaţă. Să aud de Parc Industrial!!! Vă repet, ultima mea imagine era aceea a Mizilului care avea asfaltate doar străzile Kogălniceanu şi Tohani.

Tot în aceşti patru ani, am fost martorii începutului degradării noii infrastructurii. Pentru unul ca mine, familiarizat cu domeniul edilitar, degradarea într-un termen atât de scurt a unei străzi, a unui spaţiu public, are o explicaţie atât de simplă: bugetul comunităţii suferă o reducere semnificativă, context în care executivul dirijează banii către “punctele nevralgice”. Mă refer la iluminat, salubritate, sănătate, învăţământ. Asta se întâmplă şi în Kisújszállás - Ungaria, şi în Westallgäu – Austria la fel de bine ca în Mizil – România.

Ca o curiozitate personală, am căutat pe internet, prin presa locală, informaţii despre alocările bugetare la nivel judeţean. Cu toată penuria de informaţii clare, am putut să îmi dau seama că intuiţia mea a fost corectă – alocările bugetare pentru Mizil între 2008 – 2012 au fost incomparabil mai mari decât în 2014 – 2016. Promit că o să vin cu statistici pentru că, realmente, aş vrea ca mizilenii care citesc acest blog să poată să înceapă a gândi cu mintea şi creierul lor, nu intoxicaţi de mizerii şi jeg – cum văd că se întâmplă acum.

Dealtfel, ce se întâmplă acum în mica urbe a Mizilului este motivul principal pentruc are am creat acest blog.

Este inadmisibil, necivilizat şi lipsit de morală ca mizilenii să fie transformaţi în masă de manevră pentru răfuielile categoric personale între doi indivizi şi grupurile din spatele lor.

Este inadmisibil şi lipsit de onoare să implici “interesul oraşului”, “grija faţă de mizileni” în această bălăcăreală ţigănească în care una îşi ridică fustele pentru a arăta la tot poprul frumuseţea şi mândria lovind în categorii sociale de prestigiu şi nepătate ale oraşului cum ar fi profesori, medici, preoţi – sau încercând să tragă copiii adversarului în mocirla în care îşi cheamă ţinta la un wrestling, iar preopinentul se apără scoţând încă o foaie care vituperează.

Da, mă refer la balamucul pe care Azi la Mizil şi Mizilul încearcă să-l instaureze în oraş, amândouă taberele având drept scop declarativ „mai binele oraşului şi al mizilenilor” J, realitatea crudă fiind aceea că unii vor musai la putere iar ceilalţi nu vor să le-o dea. Iar asta numai bine nu poate face acestui extraordinar loc şi fabuloşilor săi locuitori.

Apropo, până la viitoarea întâlnire, vă mai amintiţi despre cât de cu sârg, patos şi dăruire îi închina doamna romancier Adina Mandalac ode, imnuri şi psalmi domnului primar-poet Emil Proşcan? Nu? V-am oferit o mostră pentru readucere aminte.

Vă las cu bine şi vă invit să meditaţi la întrebarea: ce a declanşat războiul pe care doamna romancier i l-a deschis primarului-poet? Să nu-mi spuneţi că iubirea faţă de noi şi/sau de oraş, că mi se face greaţă.

PS: pentru cârcotaşi:

mândălaci - căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec.  – DEX.